Am constatat că tot ce se întâmplă în școli nu este decât un exercițiu de întrecere, de competiție între copii: ,,Eu sunt mai bun”  (iar profesorul validează asta, parcă face parte din fișa postului),  ,,Tu ești mai slab” (ca să nu zic prost – pentru ca așa se simt copiii). Și nu este doar la nivelul vorbelor, ci se manifestă și la nivel concret (în note, diplome, titluri, premii etc.)

Acum, că nu se merge la școala în această perioadă, este un context în care se manifestă naturalul pe planetă – toți copii sunt egali – indiferent dacă au 10 pe linie sau 4; acum toți sunt egali, adica toți sunt minunați (niciunul nu este mai presus de celălalt); ca în natură. Părinții nu mai fac diferența acum. Îi iubesc pe copii pentru ,,cine sunt ei’’, nu pentru ce note au.

Pe scara evoluției, este adevărat, unul se va dezvolta diferit de celălat, însă nu prin competiția dintre ei, ci prin evoluția individuală, ca specie umană – fiecare copil este bun la ceva. Importantă este școala socială, însă ,,școala vieţii’’ face diferența. Instinctul de supraviețuire, de acceptare, de adaptare și continuitate armonioasă  a speciei se formează  prin experiența trăită și la ,,școala vieții’’, nu doar prin informații adunate și stocate, care, uneori doar blochează evoluția copilului, fără să îi dezvolte creativitatea, punând în final doar presiune (și pe copil, și pe părinți). Este nevoie și de cunoștințe (cunoaștere teoretică), însă fără punerea lor în aplicare, practic, în viața trăită, nu le sunt copiilor de folos.

Dacă aș putea schimba ceva în învățământ, în primul rând, aș face școlile separat:  pentru fete și pentru băieți. Fetele se educă, se dezvoltă într-un fel, băieții într-un alt fel. Caractere diferite, personalități diferite, energetică diferită, structură fizică diferită, structuri psihico-emoționale diferite, metode diferite de educație.

Al doilea lucru: aș modifica programa școlară și le-aș da copiilor posibilitatea să aleagă ce le place să facă, să creeze, să li se dezvolte imaginația și abilitățile native, prin a fi creativi, a se manifesta cognitiv, emoțional, fizic, nu a reproduce – memora (ca papagalii) fără sa gândească, să treacă prin imaginație, gândire, analiză, sinteză, logică și experiența personală toată informația primită.

Acestea și multe altele…

Fac un apel la educatori, învățători, profesori, să mediteze la asta: de ei este mare nevoie în educarea viitoarei generații, însă sistemul nu le permite să fie creativi, inventivi, să poată lucra la clase cum doresc. Sistemul îi constrânge să profeseze într-un cadru (adică să stea în pătrățica impusă de alții). La fel și pe copii.

Fără libertate nu există creativitate, manifestare naturală, gândire dincolo de     ,, borcanul social”. Poate și de asta Natura a spus: STOP joc! De data asta facem altfel.

Poate că această experiență va scrie diferit programul de educare și instruire a generației tinere, atât de minunată, cu atâtea resurse, atât de creativă, entuziastă și rebelă!

Și, să ne amintim că ei sunt vârful săgeții! Adică ei vor duce către o direcție sau alta întreaga omenire. Să nu îi mai programăm, condiționăm, să îi lăsăm să crească, să avem încredere în ei și în alegerile lor; doar să îi supraveghem (adică să stam în preajmă și să veghem). Să avem încredere în ei, să îi hrănim, iubim și să îi apreciem! Restul face natura, cursul firesc al vieții.

Ei ne sunt Maeștri, este nevoie doar să îi observăm, să îi iubim și să nu le tăiem aripile.

,,Zboară, Puiule, zboară! ’’

Toți suntem UNUL!

MioRa